Despre mine.

M-am născut în 2007, în Moara Vlăsiei, un sat din Ilfov, la marginea a ceea ce a fost cândva Codrul Vlăsiei. De aici sunt părinții mei și bunicii dinspre mamă; bunica dinspre tata venea tocmai din Oneaga, un cătun aproape uitat de lume de lângă Botoșani — de acolo mi se trage și o fărâmă de sânge moldovenesc. Dar, de neam, mă socotesc de-al locului: strămoșii mei au fost printre primele familii de mocani care și-au așezat turmele pe câmpiile acestea, la hotarul codrilor. Erau oieri cu mulți copii, iar numele Anca s-a răspândit repede — atât de repede încât, în zonă, îl poartă și azi zeci de familii.

Nu spun asta pentru vreun prestigiu, ci pentru că de acolo vin: dintr-o familie modestă, mai jos de media vremii. M-am născut chiar în anii în care criza economică se așeza peste toată Europa de Est. Tata tocmai își pierduse firma abia pornită, iar peste părinții mei se strânseseră datorii pe care, probabil, nici azi nu le cunosc pe toate. Amândoi munceau pe rupte — prin 2009–2010, mama se reangajase, iar tata ținea două joburi deodată — și, de câte ori era nevoie, își rupeau din puținul lor ca eu să nu simt lipsa. Eram mic; nu cred că înțelegeam atunci cât mă costa nimic. Am înțeles mai târziu.

Când doamna învățătoare i-a spus mamei, încă din clasa întâi, că am o gândire logico-matematică, nu bănuia că prezicea un drum întreg. Am terminat gimnaziul cu cea mai mare medie dintre toate cele trei școli din Moara Vlăsiei și am intrat la Colegiul Național „I.L. Caragiale" din București, pe profilul mate-info, intensiv engleză. E, până azi, cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat — fără el n-aș fi făcut nici jumătate din ce am făcut de atunci.

Acolo m-am îndoit, pentru prima dată, de mine. Eram, cu adevărat, cei mai buni dintre cei mai buni, iar singura diferență o făcea mediul din care venea fiecare. Colegii mei fuseseră plimbați prin toată Europa, unii chiar prin alte continente, crescuți cu meditații de câteva ori pe săptămână. Din generația mea, eu eram singurul — repet, singurul — elev de la țară. Plecam de acasă pe întuneric și pierdeam zilnic ore pe drum, uneori mai multe, alteori mai puține; iarna, era noapte și la dus, și la întors. Din primele zile s-a râs de mine. Nu caut vinovați și vreau să cred că a fost un bully fără răutate — dar n-aveam cum să nu simt marginalizarea.

Mi-am spus la început că aici n-am cum să concurez ca acasă. Mă înșelam. Am luat premiul întâi în fiecare an și la Caragiale — doar că aici satisfacția nu mai venea din a fi primul strigat la premiere, ci din lupta dusă ca să ajung acolo. Concurența exista, în sfârșit, cu adevărat — și nu m-a descurajat, ci m-a disciplinat.

În clasa a 11-a am dat, fără să-mi dau seama, peste ceea ce aveam să fac mai departe. O verișoară mai mică se chinuia cu fizica, apoi cu matematica; am început să o ajut. Mi-a spus că, în sfârșit, înțelege, și a adus o colegă în aceeași situație. Până la finalul clasei, veneau constant la mine acasă trei-patru copii. Nu le ceream niciun ban — îmi făcea pur și simplu plăcere să văd că reușesc și alții, nu doar eu.

În clasa a 12-a mă căutau deja opt-nouă părinți, să lucrez cu copiii lor din toamnă. Nu-mi venea să cred că un ajutor pe care-l dădeam din pură bucurie avea să-mi schimbe felul în care privesc lucrurile. Am încheiat anul cu vreo nouăsprezece elevi, cei mai mulți cu rezultate excelente. Aproape jumătate veneau din familii sau zone dezavantajate, iar pe ei i-am ajutat fără să cer nimic în schimb: îmi era de-ajuns să-i văd că vor, că se țin de treabă și că le iese. Cred că atunci am înțeles, de fapt, ce vreau să fac.

A venit Bacalaureatul. Am luat 10 curat la matematică — a fost, sincer, o joacă, dar o notă care a contat enorm pentru imaginea pe care începusem deja să mi-o construiesc și despre care am vorbit în presa națională. A urmat primul an la Automatică și Calculatoare, la Politehnică: îmi urmam instinctul, matematica împletită cu programarea, un alt hobby de-al meu pe care puțini îl știau.

Tot atunci am hotărât să transform povestea asta într-un drum serios și mi-am deschis firma — AXS LEARNING SRL. Numele nu e întâmplător: AXS vine din inițialele noastre, ale Alexandrei, prietena mea, și ale mele — A × S — iar „Learning" stă pentru meditații și învățare, de unde a pornit totul. Am pornit de la trei-patru elevi. Deși pare puțin timp, de-a lungul anilor au trecut prin mâna mea peste 100 de elevi. Nici eu n-aș fi crezut. Dar, pe cât de frumoasă era creșterea, pe atât de greu îmi era să mă împart între elevi și facultate, iar viața personală aproape dispăruse. Rezultatele erau însă acolo, iar acum știu sigur: a meritat, fără niciun regret.

Astăzi, AXS LEARNING nu mai înseamnă doar meditații. Am nișat pe tehnologie și am construit un ecosistem întreg: AXS Liceu, pentru elevii de a opta care se pregătesc de admitere, folosit de peste 6.500 de elevi și părinți și dus între timp și în Polonia, ca AXS Liceum; Era Lumis, pentru simulări de Evaluare Națională corectate automat pe baremul oficial; AXS Learning Centre, centrul meu de meditații, cu teme corectate cu ajutorul AI; Parenting Academy, pentru părinți; DEX Dicționar, un dicționar explicativ scris de la zero; și AXS Tools, unelte pe care le ofer gratuit, fără să cer nimic în schimb.

Urmează încă alte câteva platforme și alte țări. Firul rămâne însă același, de la primul copil pe care l-am ajutat: vreau ca un elev să poată porni de la „nu știu de unde să încep" și să ajungă, cu instrumentele astea, la un plan clar — și la încrederea că îl poate duce la capăt.